|
ANDREI - Introducere - partea 2
ANDREI - Introducere - partea a 3 a
Pe masura ce inainta vuietul devenea din ce in ce mai puternic, si chiar un curent de aer ca o adiere usoara se facea simtita. De aceasta data costumul pe care il purta, il ajuta sa-si pastreze o temperatura constanta a corpului, si chiar avea nevoie de asa ceva, deoarece "atmosfera" in galerie incepu sa se raceasca.
Observa acum si tendinta galeriei de a urca usor, lucru de care se mira deoarece era convins ca este la maxim un metru de sub desert. Rampa incepu acum sa fie din ce in ce mai abrupta, dar nimic nu-l mai oprea acum, stiind ca mai are putin si scapa de desert. Cursul apei se auzea acum din ce in ce mai clar, dar, in momentul in care a crezut ca il va vedea se trezi in fata unui perete verticar, care bloca inaintarea prin galerie.
- Cum e posibil? numai inteleg nimic... puteam sa jur aceasta galerie este salvarea mea...
- Sa incerc sa ies in desert din nou, acum ca sunt aproape de padure?
Dupa cateva momente se hotara sa iasa in desert prin tavanul galerie. Desi la un moment dat incercase aceasta varianta si parea destul de facila, intre timp... tavanul a devenit o roca compacta... greu de strapuns.
In aceasta situatie... nu mai avea decat o singura solutie.  Peretele vertical trebuie abordat. Cauta un loc mai "slab" al peretelui si il gasi, o crapatura care urca pana in locul unde vedea Andrei punctul terminus al peretelui.
Urcarea nu a fost fara peripetii. Locuri in care roca era sfaramicioasa, desi avea aspect solid, i-au pus la incercare viteza de reactie. Zonele in care crapatura nu mai era decat o incizie mica in stanca, l-au facut sa se gandeasca sa coboare, desi nici asta nu era o solutie in acel moment. A trebuit sa se foloseasca de toate veleitatile de "acrobat" pe care le avea, si dupa un efort sustinut, a ajuns sus. Dupa o scurta perioada de odihna... a inaintat pe platoul care se deschidea in fata lui, platou care nu avea mai mult de zece metri, si ceea ce zarii il umplu de bucurie
Era intradevar un rau care curgea spre lumina... spre exterior, spre un exterior care avea o nuanta verde. Scapase de albastru! totusi... Nu inca!
Pana la apa distanta destul de mare, a incercat sa gaseasca o varianta pentru coborare, si a gasit-o. A fost cea mai simpla, cea mai rapida, si cea mai periculoasa: piciorul i-a alunecat pe marginea peretelui... si a cazut!
Contactul a fost dur, nu pentru ca apa era bogata in carbonati sau fier, ci pentru a cazut exact pe o stanca mica, ce iesea din apa. Durerea crancena ii amorti brusc un picior!
2008 05 08
ANDREI - Partea a 4 a
| |
